Home » Travel » Currently Reading:

Peştele dragon face ravagii printre turiştii de pe litoralul Mării Negre

July 30, 2010 Travel No Comments 1,070 Afisari

Nu mai puţin de 100 de persoane au fost înţepate de peştele dragon pe litoralul românesc în ultima săptămână.

Potrivit unui comunicat al Direcţiei de Sănătate Publică Constanţa, de luni până joi s-au prezentat la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa 44 de persoane înţepate de peşti (43 de dragon de mare şi o înţepătură de pisică de mare). Potrivit DSP Constanţa, în 31 de cazuri a fost vorba de adulţi şi în 13 de copii. Pacienţii nu au necesitat internare, prezentând doar reacţii minime alergice locale, pentru care au fost trataţi la serviciul de urgenţă al spitalului.


Înţepăturile peştilor nu reprezintă singura problemă a turiştilor de pe litoralul românesc. Săptămâna aceasta valurile Mării Negre nu au mai adus la mal alge şi gunoaie, ci peşti morţi.

Specialiştii au şi o explicaţie pentru aceste fenomen.

“Am avut o dezvoltare a algelor microscopice, s-a suprapus peste ele în schimb cantităţi foarte reduse ale apei, săptămâna trecută, dar cel mai mult au influenţat temperaturile ridicate”, a declarat Simion Nicolaev, directorul Insitutul Naţional de Cercetare şi Dezvoltare Marină.

Angajaţii de la Direcţia de Administrare a plajelor au lucrat toată noptea pentru a curăţa plajele de peşti morţi.

Fenomenul de mortalitate piscicolă în apa Mării Negre, constatat iniţial pe plajele din Năvodari, Mamaia şi Constanţa, nu este unul de mare amploare, dar poate provoca disconfortul turiştilor care merg la plajă.

Institutul Român de Cercetare Marină “Grigore Antipa” efectuează analize toxicologice la peşti


În urma apariţiei acestui fenomen, Laboratorul de Calitate a Apei Constanţa, al Apelor Române Dobrogea -Litoral (ABADL) s-a deplasat la faţa locului şi a prelevat probe de apă din mai multe secţiuni de prelevare, iar Institutul Român de Cercetare Marină “Grigore Antipa” efectuează analize toxicologice la peşti. Rezultatele probelor de apă vor fi făcute publice în cursul zilele imediat urmatoare.

Dracul-de-mare (Trachinus Draco) este cunoscut si ca pestele dragon sau vipera-de-mare, preferand fundul nisipos al marii, inclusiv pe cel al Marii Negre. Peste 1200 de specii veninoase de drac-de-mare au fost descoperite de-a lungul timpului, acest lucru demonstrand faptul ca natura nu a lasat pestele dragon fara arme de aparare.

Desi se stia ca unele specii de peste dragon sunt veninoase, unele fiind chiar capabile sa omoare un om, numarul lor exact nu a putut fi niciodata precizat. Cercetatorii aveau foarte putine informatii despre cum acesti pesti produc si elibereaza veninul, pentru a scapa din “mainile” pradatorilor.

Veninul este folosit strict pentru apărare, dar nu si când aceştia vânează.

Spre deosebire de alti pesti, veninul dracului-de-mare nu este foarte puternic, avand, la om, acelasi efect dureros ca si o intepatura de albina. Chiar si in cazul pestelui dragon, exista extreme. Astfel, vorbim de speciii care sunt foarte periculoase, dar si de draci-de-mare care nu sunt veninosi deloc. In cadrul speciilor studiate, s-a descoperit ca veninul este folosit strict pentru aparare, dar nu si cand acestia vaneaza.

Cand un peste dragon este atacat un peste mai mare, pe marginile laterale ale corpului apar tepi, facand astfel corpul mai mare si mai greu de inghitit. Daca pradatorul ataca, atunci va fi ranit de tepi. Presiunea pe tepi duce la schimbarea pozitiei acestora si, totodata, la ruperea tegumentului de pe glandele veninoase adiacente. Astfel, veninul va fi imprastiat in gura si pe ranile pradatorului, ajutand pestele dragon sa se elibereze.

Veninul apare doar la anumite specii de drac-de-mare, având si rolul de a proteja pestii atunci când tineri, şi expusi diferitelor pericole. Glandele cu venin se micsorează pe măsură ce pestii devin adulti; astfel, la un peste dragon adult, avand greutatea intre 27 si 36 de kg, aceste glande nu mai exista.

Andi Sârbu

Alte Subiecte

1 Star2 Stars3 Stars4 Stars5 Stars (No Ratings Yet)
Loading ... Loading ...

Comment on this Article:







EDITORIAL

Femeia şi feţele bisericeşti în timpul domniei lui Constantin Vodă Mavrocordat

January 5, 2011

 În Moldova, prin anul 1748, în timpul domniei lui Constantin Voda Mavrocordat, fiind socotit pe drept, un domn bun si un reformator luminat, acesta nu s-a dat în laturi de la nimic si s-a implicat în toate. Inclusiv în problemele popilor si ale femeilor. S-o luam mai întâi cu popii. Iscoadele Mavrocordatului, trimise în tara, [...]

Travel

Relaxare si tratament la Marea Moarta

May 27, 2011

Relaxare si tratament la Marea Moarta

Gratie proprietatilor sale curative excelente, Marea Moarta este o adevarata atractie ce apartine atat Iordaniei, cat si Israelului. Tratamente dermatologice, terapii ale diferitelor afectiuni respiratorii si masaje de relaxare sau de revigorare, toate acestea sunt asigurate in statiunile de la malul Marii Moarte, statiuni ce au cunoscut in ultima vreme o dezvoltare intensa. Ca sa [...]

Trandafirul – brandul turismului bulgaresc

March 23, 2011

Trandafirul – brandul  turismului bulgaresc

Trandafirul, regina florilor, este unul dintre simbolurile Bulgariei. Vecinii nostri nu au ezitat sa foloseasca acest minunat simbol pentru a promova Bulgaria in intreaga lume. Trandafirul, acest dar minuant al naturii, este admirat si folosit in industria parfumurilor, in cea farmaceutica si alimentara. Valea Trandafirilor, situata in apropierea orasului Kazanluk (unde are loc Festivalul anual [...]

TURISM 2010 :

AdvertisementAdvertisementAdvertisementAdvertisement

Educatie,invatamant,cultura

Proprietatile ceaiului verde

February 2, 2012

Proprietatile ceaiului verde

Desi vorbim de o singura planta, si anume Camellia sinensis, exista mai multe categorii de ceaiuri datorita modului in care sunt preparate. Astfel, exista ceaiuri negre sau rosii, verzi, oolonguri, albe sau galbene. Ceaiul verde este un ceai nefermentat, incat imediat dupa procesul de culegere, frunzele sunt trecute prin abur, dupa care sunt uscate si [...]

Ultimele comentarii :

  • simona: este mult mai frumoasa acum bravo ei este o femeie frumoasa ...
  • anonim: Anatema, acest articol nu are nicio legatura cu ce spui tu a...
  • Anghel Elisabeta: Am avut placerea sa fiu oaspete al restaurantului mexican El...
  • ego: a depasi pe eminescu ,e absurd ,iulia e totusi o femeie ,nu...
  • bruneta: ceva de genul am patit si eu.Am fot cu un tip 2 luni, dupa c...

Literatura erotica

Machiatto

May 21, 2010

Machiatto

Vizitez un lanţ hotelier din Bucureşti. Am stat de vorbă cu managerul de vânzări, am avut o conversaţie plăcută la un machiatto, pe un ton glumeţ-şmecheresc pot spune. Mă întreabă cum îmi place cafeaua, îi spun că îmi place să fie concentrată şi parfumată. Lui îi place mică şi neagră. Eu îmi spun în gând [...]

Erotism si sexualitate :

Invata de la gheise despre arta si erotism

May 1, 2011

Invata de la gheise despre arta si erotism

Gheisele au sedus barbatii prin frumusete si gratie. Cunoscute mai ales in secolele XVIII-XIX, ele mai exista si astazi, insa intr-un numar restrans. Termenul „gheisa” se refera la o persoana care se ocupa de arta. Mai e numita si „femeie de companie”, care are abilitati artistice. In trecut, reprezentantii sexului tare le-au admirat si le-au [...]

Cauta in arhiva :

Raspundem la intrebarile voastre :

Ce te ajuta sa slabesti si ce nu

January 14, 2012

Mesele mici si dese te ajuta sa slabesti. Daca mananci cate ceva la fiecare trei ore astfel incat metabolismul sa functioneze bine, nu vei avea caderi de glicemie care duc la pofta pentru alimente nesanatoase. Renunta la produsele facute din cereale procesate si vei pierde in greutate, dar daca renunti si la cerealele integrale, cel [...]

Portret de femeie

Spicuiri din ultima biografie scrisa despre Regina Elizabeth a II-a a Marii Britanii

January 20, 2012

Spicuiri din ultima biografie scrisa despre Regina Elizabeth a II-a a Marii Britanii

Regina Elizabeth a II-a, care are o personalitate “ascunsă” dar şi “pasională”, preferă să se calmeze smulgând buruieni, atunci când este supărată, se afirmă într-o nouă biografie scrisă de o jurnalistă americană, cu ocazia celei de-a 60-a aniversări de la urcarea suveranei pe tronul Marii Britanii. “Unul dintre verişorii ei mi-a spus că, atunci când [...]

Despre barbati :

Ce trebuie sa faca un barbat cand se desparte de o femeie

January 30, 2012

Ce trebuie sa faca un barbat cand se desparte de o femeie

Nu-i cere cadourile inapoi. E atat de meschin. Mai poti rememora fericirea mandra pe care ai incercat-o cand i le-ai oferit? Daca faci asta, n-o sa ramai cu nimic. Nici macar cu amintirile. Acum, poate ca iti vine s-o omori. Si sa te omori si pe tine. Milioane de feluri in care ai putea s-o [...]

Moda,parfumuri,shopping

Tendinte in moda sezonului rece 2012

January 14, 2012

Tendinte in moda sezonului rece 2012

Pentru sezonul rece,podiumurile de moda au prezentat o multime de variante pentru rochiile maxi (rochii lungi si vaporoase) semn ca publicul a raspuns foarte bine la acest trend. Rochiile maxi , vaporaose si/ sau transparente sunt o alegere foarte buna pentru pot fi combinate atat cu topuri din materiale cadulroase, fie cu paltoane. O fusta [...]

HOROSCOP

HOROSCOPUL CULORILOR

February 28, 2011

HOROSCOPUL CULORILOR

Dincolo de glumele care se fac pe seama credintei în zodii ( horoscop ), aceasta credinta exista. Este dificil de explicat , insa o parte din oamenii care refuza ideea unui Dumnezeu Creator, prefera sa se supuna unor berbeci imaginari care alearga prin stele. HOROSCOPUL in diferitele forme ale sale, raportate la perioade (an, luna, [...]

De vorba la cafea :

Iarna miroase a scortisoara

January 30, 2012

Iarna miroase a scortisoara

Scortisoara (Cinnamonium zeylanicum) este un arbore care este mereu verde si a carui scoarta se prelucreaza si este utilizata ca si condiment. Creste in India, facand parte din familia dafinului. In antichitate era extrem de greu de procurat, motiv pentru care nu si-o puteau achizitiona decat persoanele foarte bogate. Vechii egipteni o utilizau pentru imbalsamari [...]

Fitze de vedete :

Catrinel Menghia pictorial nud

January 16, 2012

Catrinel Menghia pictorial nud

Fotomodelul de origine romana,Catrinel Menghia, care in prezent locuieste in Italia, promoveaza brandul Alexandrion intr-un mod inedit. Ea apare goala intr-un nou calendar, inspirat din mitologia greaca. Catrinel personifica pe : Athena – zeita intelepciunii, Artemis – zeita vanatorii, Erato – muza poemelor erotice, Afrodita, Nike si Medusa – care impietrea argonautii. Catrinel Menghia promoveaza [...]

Sexy pictorial cu Madalina Ghenea

January 16, 2012

Sexy pictorial cu Madalina Ghenea

Madalina Ghenea a aparut pe coperta revistei pentru barbati, GQ Italia. Fotomodelul a pozat intr-un pictorial sexy, fotografiile purtand semnatura celebrului fotograf Paul Di Giacomo. Madalina Ghenea este dintre cele mai curtate vedete, asta dupa ce paparazzii au surprins-o, in 2011, in Australia, pe terasa vilei lui Leonardo DiCaprio. In prezent, Madalina Ghenea este imaginea [...]

Diverse:

Masti de fata recomandate pentru anotimpul rece

February 2, 2012

Masti de fata recomandate pentru anotimpul rece

Masca cu galbenus de ou Aceasta masca alcatuita dintr-un singur ingredient, si anume galbenusul de oua, este foarte buna pentru tenurile grase cu porii largi. Ingrediente: un galbenus de ou Mod de preparare: sparge un ou, separe galbenusul de albus. Pune galbenusul intr-un bol si incepe sa-l bati. Cand s-a omogenizat uniform, intinde compozitia pe [...]

Jefferson Bethke : 3 zile si 8 milioane de vizitatori pe youtube

January 14, 2012

Jefferson Bethke : 3 zile si 8 milioane de vizitatori pe youtube

Un tânăr american a postat pe Youtubeun clip in care îşi anunţă credinţa în Iisus şi dezacordul faţă de religia organizată din zilelele noastre si a strâns în doar 4 zile 8 milioanede vizionări. “Urăsc RELIGIA, dar îl iubesc pe IISUS”. Este esenţa mesajului postat pe Youtube de tânărul american Jefferson Bethke, sub forma unui [...]

Blog Culinar

Placinta de dovleac-mirosul iernii

February 2, 2012

Placinta de dovleac-mirosul iernii

Ingrediente: 1 pachet foi de placinta ” Bella”, 1,5 kg dovleac, 150 g zahar, 2 zahar vanilinat, 1 lingurita scortisoara, 100 ml ulei, zahar pudra pentru ornat Mod de preparare: Se taie dovleacul, se rade pe razatoarea mare si se pune la calit intr-o cratita impreuna cu zaharul si cu un plic de zahar vanilinat. [...]

Amandine de casa

April 25, 2011

Amandine de casa

Blat: -6 oua, -6 linguri de apa rece, -300 g zahar, -250g faina+50g cacao (aici puteti jongla cu proportiile, cantitatea de faina este de 300 g, dar scadeti din cantitate cata cacao vreti sa puneti), -1 praf de copt, -zahar vanilat si esenta de rom Crema: -1/2 l lapte, -3 galbenusuri, -3 linguri de faina, [...]