Nicoleta Luciu face furori în rândul trecătorilor pe aleile parcului din Buftea
Bruneta focoasă cu cel mai mare bust din show-bizz-ul autohton, până mai zilele trecute nu ezită să încalţe ghetele specifice acestui sport ori de câte ori are ocazia.
„Când era cald, mergeam săptămânal în parc, dar de când s-a făcut mai frig exersez pe balcon de trei-patru ori pe săptămână câte 20 de minute. Îmi place foarte mult să fac Kangoo Jumps. Mi se pare uşor, la îndemână, şi arzi foarte multe calorii. De asemenea, amortizează impactul cu solul şi protejează articulaţiile şi încheieturile. Prefer mişcarea în aer liber şi profit de vremea frumoasă de câte ori am posibilitatea“, spune Nicoleta Luciu.

Sportul a devenit o pasiune pentru Nicoleta
Vedeta face mişcare chiar pe platourile de filmare de la Buftea:
„Îmi place să mă plimb şi cu rolele, am învăţat acum şapte-opt ani. Mă plimb pe aleile din Buftea atunci când am pauză între secvenţe. În ultimul timp am început să fac mai mult sport pentru că îmi dă o stare de bine, dar şi un tonus bun. Atunci când sunt în parc şi fac Kangoo, copiii sunt primii care vin entuziasmaţi la mine şi le spun mamelor că vor şi ei“, povesteşte vedeta postului de televiziunea Acasă.
Nicoleta este mămica unui băieţel în vârstă de doi ani, fiul omului de afaceri Zsolt Csergo. Înainte de naşterea lui Zsolt jr, în perioada sarcinii, Nicoleta Luciu avea, conform propriei declaraţii, peste 90 de kilograme. Surplusul l-a dat jos cu ajutorul dietei şi al exerciţiilor fizice.
Andi Sârbu







Ultimele comentarii :