Mădălina era o persoană labilă psihic
Asta este şi părerea regizorului Sergiu Nicolaescu despre Mădălina Manole.
“Am cunoscut-o foarte bine pe Mădălina încă de pe vremea când se afla în plină glorie. Mă doare să spun asta, dar era puţin labilă psihic. Avea probleme emoţionale, deşi nimic din viaţa pe care o ducea nu o motiva să facă asta. Din câte ştiu, Petru Mircea, Puiu, cum îşi alinta ea soţul, nu avea destulă autoritate în faţa ei pentru a-i impune să îşi trateze afecţiunile. Îi făcea toate poftele. Era slab în faţa ei şi nu o putea obliga să facă ceva împotriva voinţei ei”, ne-a mărturisit reputatul regizor.
El a adăugat că nu îşi poate explica ce a împins-o cu adevărat pe Mădălina să-şi pună capăt zilelor.
“Un lucru e cert. Nimeni nu o mai băga, de mult timp, în seamă, în pofida faptului că era o femeie foarte frumoasă, inteligentă, specială, dar şi posesoarea unei voci cu totul ieşită din comun”, a mai spus regizorul.
Andi Sârbu









Degeaba ai lucrat cu SUFLETE !
Habar n-ai de spiritul uman feminin !
Pentru tine, numai femei ca Marga Barbu sunt zdravene???
Ce zici de “Reprezentantele partii feminine
a Creatiei Divine”, acele “Femei de Femei “,
care vin in intampinarea sotului – nu cu o floare,
ci cu un buchet – : de sensibilitate, tandrete,
senzualitate, finete, pedanta, generozitate, altruism,
obedienta, fidelitate, workaholism – toate aureolate de IUBIRE sincera???
Toate aceste femei ale Planetei sunt …”labile psihic”!
Ai preferat tu, la viata ta, Femeia Jandarm, Femeia Politai,
Femeia Capusa, Femeia” Madam Cutit “,
Femeia Aisberg s.a.??????
Astea sunt cele sanatoase psihic???
Daca aveai o fiica , daruita cu feminitatea Madalinei,
asa ii spuneai mereu???
Pune o lumanare la Biserica si cere-ti iertare
acestei fiinte unice in show-bizz-ul din RO si din lume!
Ce s-a intamplat? Ti-a dat cu FLIT?
Ai pus-o la index pentru asta???
Matarau batran si insensibil ce esti!
De-aia nu s-a lipit nimeni de tine !