Iulia Hasdeu inainte si dupa moarte

Iulia Hasdeu s-a născut la Bucureşti, la 14 noiembrie 1869, fiind fiica savantului Bogdan Petriceicu Hasdeu şi a Iuliei, născută Faliciu.

A fost un copil supradotat; la opt ani neîmpliniţi Iulia a trecut examenele cumulate ale celor patru clase primare.La 11 ani, Iulia Hasdeu a absolvit Colegiul Naţional „Sfântul Sava”, iar în paralel a urmat cursurile Conservatorului de muzică din Bucureşti, a plecat la studii la Paris. A studiat la Sorbona, începând de la vârsta de 16 ani, uimindu-şi profesorii cu talentul său. A murit de tuberculoza 4 ani mai tarziu…

Daca geniul ei creator ar fi inflorit intru cinstea culturii romanesti? Daca eruditia sa precoce ar fi transformat-o intr-un adevarat ambasador al limbii si culturii romanesti in afara granitelor acestei tari? Prea multi “daca” si doar cateva certitudini. Scrierile sale, atatea cate au fost, anuntau deja o mare poeta, insa sortii au hotarat ca posteritatea sa o cunoasca pe Iulia Hasdeu doar din operele sale de tinerete si din…sedintele de spiritism, in cadrul carora fiica continua sa fie alaturi de batranul ei tata.

Cei ce au impartasit durerea familiei care nu si-a mai revenit niciodata dupa aceasta pierdere, sustin ca daca Iulia Hasdeu ar fi avut o existenta mai lunga, geniul ei nu ar fi cunoscut precedent in limba romana, intrecandu-l chiar si pe cel al lui Eminescu. Daca lucrurile ar fi stat asa sau nu, nimeni nu o poate spune. Cultura romana a fost vaduvita, pe nedrept, de unul dintre cei mai frumosi muguri ai sai, chiar inainte ca acesta sa infloreasca.

Hasdeu, un spirit justitiar si critic la adresa celor care prin intermediul actiunilor lor, mai cu seama politice, daunau intereselor nationale, publica si pamflete dure la adresa oamenilor politici ai vremii, aruncand vorbe ironice al caror ecou s-a facut resimtit chiar si mai departe de clasa politica, patrunzand pana in cercurile intelectuale in care acesta activa. Prin urmare, in anul 1869, cand Hasdeu si-a depus candidatura la Academie a fost pus in fata unui refuz prea dur, poate, pentru un om de cultura consacrat. Lovitura a fost insa mai usor de suportat, de vreme ce acasa il astepta cea mai dulce dintre alinari. Nasterea unicei fiice a familei Hasdeu a fost un motiv de bucurie, care i-a tinut pe cei din familie intr-o stare de exaltare continua timp de mai multe luni. In fapt, aceasta bucurie nu s-a diminuat deloc timp de 19 ani. In timpul scurtei sale vieti, Iulia a fost mai intai mandria familiei si apoi, mandria intelectualitatii romanesti.

La doi ani buchisea deja literele si invata limba franceza, la patru ani scria, iar un an mai tarziu compune deja primele poezii. Dupa ce invatatorii si-au dat seama ca fetita este mult deasupra colegilor ei in ceea ce priveste cunostintele, au facut o exceptie (in acea vreme, nu exista procedura de a absolvi mai multe clase deodata) si au lasat-o pe micuta Iulia sa isi sustina examenele de absolvire ale cursului primar. La acea data, avea doar opt ani, iar mirarea dascalilor ei era intretinuta si de faptul ca fizionomia nu-i reflecta nicidecum varsta, ajutand-o sa para si mai mica decat era in realitate. Intre timp, invata si limba engleza pana la stapanirea ei la acelasi nivel cu franceza. De altfel, aceasta din urma a ramas limba ei de suflet, preferata in redactarea scrisorilor catre tatal ei, dar mai ales in compunerea operei sale poetice.  Mama sa ii impartaseste notiunile de baza ale limbii germane, iar aprofundarea continua sub supravegherea unei profesoare. La varsta de 11 ani absolvea gimnaziul Sf. Sava si apoi termina Conservatorul, sectia de canto si pian. La numai 16 ani, in 1886, se inscrie la Sorbona, devenind astfel, prima femeie din Romania care a studiat in aceasta prestigioasa universitate. Grandoarea acestui loc nu este de natura sa o sperie. In ciuda varstei fragede, Iulia reuseste sa isi uimeasca profesorii.

Doi ani mai tarziu apar primele semne ale tuberculozei, boala pe care Iulia se hotaraste sa o infrunte, scriindu-i tatalui ei intr-o epistola ca este hotarata sa isi sustina lucrarea de doctorat, al carei subiect si-l alesese deja. Numai agravarea starii ei de sanatate a fost de natura sa o induplece sa paraseasca Parisul pentru Italia si Elvetia, locuri insorite, mai prietenoase cu plamanii ei deja afectati. In ciuda tratamentelor primite de la medici straini prestigiosi, starea tinerei paciente se degrada vazand cu ochii. In vara anului 1888, tatal ingrijorat o aduce la Bucuresti. Spre disperarea celui care era numit “batranul Hasdeu”  (desi avea numai 50 de ani in momentul pierederii fiicei sale), nici tratamentele si nici aerul curat de la Agapia nu au mai fost de nici un folos. Pana in ultima clipa, batranul carturar Hasdeu a sperat intr-o minune. Un miracol ce nu avea sa mai vina niciodata…

Hasdeu nu s-a resemnat niciodata cu pierderea celei mai dragi fiinte. Decedatii din familia sa (parintii, fiica si apoi sotia) i-au schimbat ireversibil modul de abordare al vietii si mai ales, a celor de dupa viata lumeasca, insa discernamantul sau a fost treaz pana in ultima sa clipa. In prologul pe care l-a scris pentru lucrarea sa, “Sic cogito”, Hasdeu se confeseaza:

“Trecusera sase luni dupa moartea fiicei mele. Era in martie: iarna plecase, primavara nu sosise inca. Intr-o seara umeda si posomorata sedeam singur in odaie langa masa mea de lucru. De-nainte-mi, ca totdeauna, era o testea de hartie si mai multe creioane. Cum? nu stiu, nu stiu, nu stiu, dar fara ca s-o stiu, mana mea lua un creion si-i rezema varful de luciul hartiei. Incepui a simti la tampla stanga batai scurte si indesate, intocmai ca si cand ar fi fost bagat intr-insa un aparat telegrafic. Deodata mana mea se puse intr-o miscare fara astampar. Vreo cinci secunde cel mult. Cand bratul se opri si creionul cazu dintre degete, ma simtii desteptat dintr-un somn, desi eram sigur ca nu adormisem. Aruncai privirea pe hartie si cetii acolo foarte limpede:

“Je suis heureuse; je t’aime; nous nous reverrons; cela doit te suffire. Julie Hasdeu” – (Sunt fericita; te iubesc; ne vom revedea; asta ar trebui sa-ti fie indeajuns. Iulia Hasdeu)

Era scris si iscalit cu slova fiicei mele. Ce sa fie? O va spune aceasta carte.”

Dupa ce a primit mesajul fiicei sale intr-un mod atat de neasteptat, Hasdeu era convins ca a gasit calea ideala de a-si tine fiica aproape de sufletul sau, bucurandu-se de sfaturile pretioase ale acesteia si procedand intotdeauna asa cum ii indica aceasta. Nu este un secret ca atat cavoul Iuliei de la cimitirul Bellu, cat si casa de la Campina, au fost construite dupa directivele riguroase ale spiritului acesteia. In sprijinul acestei afirmatii, sustinuta intotdeauna de Hasdeu si de apropiatii sai artisti si intelectuali care au participat la ridicarea acestor doua mausolee inchinate Iuliei, vin si numeroasele simboluri care se regasesc in ambele locuri.

Asa avea sa numeasca si nu se insela deloc, G. Ionnescu – Gion in 1891 mormantul Iuliei Hasdeu. Insusi Hasdeu numea locul de veci al fiicei sale “Micul Templu”, iar in acea vreme nu exista nimic care sa il contrazica. Imaginea actuala a cavoului mai pastreaza doar o amintire a maretiei acestuia de inceput. La intrare, pe frontispiciu sunt scrise cuvintele: “Trecatori, priviti d-asupra; cugetatori cautati in launtru: moartea da viata”.

Inauntrul cavoului, nimic nu parea sa sugereze celor care il vizitau ca se afla intr-un mormant. Sentimentul general era de liniste, iar cei aflati acolo puteau simti invaluirea intelepciunii. O oglinda fixata pe bolta avea rolul de a potenta vizualul catre infinit. Pe langa acestea se aflau candele, ingeri si chipul Iuliei. Un altar gazduia bustul Iuliei, vase cu flori, obiecte simbolice si doua pietre de marmura ce purtau o incarcatura spirituala puternica.

In stanga sta scris: “Crede…Crede in Dumnezeu.  Crede in nemurirea sufletului. Crede in darul comunicarii cu cei dusi.” Legea morala: “Iubeste si ajuta…Iubeste si ajuta neamul. Iubeste si ajuta pe cine te ajuta si te iubeste. Iubeste si ajuta fara a precugeta la folosul tau.”

In dreapta se afla: “Nu necinsti…Nu necinsti pe tine insuti, ca sa te cinsteasca altii. Nu necinsti pe altii, ca sa te cinsteasca pe tine insuti. Nu necinsti munca, caci munca e viata”. “Cand atunci…Cand faptul stii, atunci adevarul stii. Cand nu vrei sa crezi, atunci nu poti sa vezi. Cand cauti dovada, atunci gasesti tagada”.

Busturile membrilor familiei, de vita nobila de altfel, isi aveau locul aici, asezate sub  busturile lui Hristos, Shakespeare si Victor Hugo, pe care Iulia i le-a cerut special tatalui ei, intr-una din sedintele de spiritism, la data de 16 octombrie 1890, in limba franceza: “In numele scumpilor mei, iti multumesc; dar, in fiecare unitate, este o trinitate. Ea mi-a comandat sa pun, in templu, formand altarul superior, busturile lui Christ, Shakespeare si Victor Hugo. Este trinitatea a carei unitate reclama o noua trinitate, in total noua. Este ceea ce ea mi-a comandat, ulterior, desemnand noua membri ai familiei, ale caror portrete trebuiau sa fie plasate in tocul ferestrei, de o parte si de alta a altarului superior”.

Constructia “Marelui Templu”, dupa cum il numea  Hasdeu, a inceput in anul 1893 si s-a incheiat trei ani mai tarziu. Ca si in cazul cavoului, planurile castelului i-au fost minutios indicate lui Hasdeu de catre fiica sa, in timpul sedintelor de spiritism. Constructia castelului reprezinta o mostra unica a arhitecturii romanesti, unde utilitatea functiunii, deci profana la nivel simbolic, se impleteste magistral cu cea spirituala, o mostra a arhitecturii sacre. Functia de locuinta devine secundara, iar elementele specifice spiritualului domina. Fundatia castelului are forma unei cruci, iar cifrele 3 si 7 sunt adoptate fara retineri de geometria constructiei. Edificiul este structurat din trei turnuri, iar pentru a intra in castel este necesar sa pasesti sapte trepte, in vreme ce jilturile imparatesti de la intrare au incrustrate sapte volume de carti suprapuse. Deasupra usii sunt sculptate in basorelief blazonul familiei Hasdeu  cu deviza familiei: “Pro fide et patria” si langa ea, apoftegma lui Galilei “E pur si muove”. Mai sus, Ochiul Divin incadrat in trunghi.

Cei care viziteaza astazi Muzeul Memorial Iulia Hasdeu de la Campina pot patrunde, condusi de un ghid, in initimitatea biroului lui Hasdeu, in salon, in camera in care se afla pianul Iuliei si mai ales, atractia tuturor turistilor, in camera de spiritism in al carei perete se poate observa o gaura cu un diametru destul de mare. Nu suficient peantu a permite accesul unui om, insa perfect pentru trecerea spiritului Iuliei, atat de asteptat la aceste sedinte. O alta “prezenta” care atrage atentia in castel este o statuie a Mantuitorului, avand o inaltime mai mare decat statura obisnuita a unui om. Acesta se ridica deasupra unor nori cu bratele ridicate intr-un gest de binecuvantare, insa cu ochii in lacrimi. Reprezentarea deosebita si amplasarea sa intr-o lumina speciala au facut ca imaginea Mantuitorului sculptat sa impresioneze peste masura pe cei care au calcat pragul castelului.

Din perioada 23 decembrie 1890 pana in 18 aprilie 1903 s-a pastrat transcrierea a numai 101 rezumate ale sedintelor de spiritism, insa in realitate, numarul acestora a fost mult mai mare. Limba preferata a acestor comunicari era franceza, insa puteau fi si in romana, engleza, rusa si chiar araba. Desi pentru oamenii simpli care locuiau in jurul castelului, ceea ce se petrecea inauntru era de neinteles, pentru cei aflati in interiorul zidurilor, majoritatea carturari si artisti, aceste sedinte nu faceau altceva decat sa le deschida noi orizonturi de explorat.

The Dreamer

Alte Subiecte

• Oana si-a batut croitoreasa
• Agatha Vasiliu-Bacovia: umbra care a dat sens luminii
• Cella Serghi – ambasadoarea sufletului feminin
• Rodica Ojog-Brasoveanu – Agatha Christie a policer-ului romanesc