Femeia secolului XXI
Motto :
De cele mai multe ori femeia este judecata prin prisma Patului lui Procust. Cum arata Patul lui Procust in varianta Secolulul XXI ?! Aceasta este intrebarea de la care ar trebui sa pornim atunci cand,erijandu-ne in judecatori dam sentinte…chiar definitive. Metaforic: „Patul lui Procust” a devenit simbolul practicilor abuzive de încadrare a oamenilor, a gândirii şi simţămintelor lor, în anumite tipare prestabilite. Mitologie: Procust este un personaj din mitologia greacă. Acesta ademenea călătorii şi le oferea ospitalitatea casei sale. Odată ajunşi în casă, Procust îi obliga să se culce pe un pat de aramă. Atunci când călătorul era mai scurt decât patul, Procust îi intindea corpul, trăgându-l de mâini şi de picioare, până ce-l lungea pe potriva patului. Dacă oaspetele era mai lung decât patul, Procust îi tăia capul ori picioarele. Evident, în orice situaţie deznodământul era moartea călătorului ghinionist.(Wikipedia )
Patul lui Procust in varianta Secolului XXI
M-am trezit intr-o dimineata de week end in bratele tale. Era de fapt aproape pranz,spre dimineata abia am reusit sa adormim epuizati,de-a latul patului,nici nu stiu cum s-a intamplat,a fost ca o cadere in coma,unul in bratele celuilat.Asa ne-am si trezit.
De fapt m-a trezit privirea ta care imi mangaia chipul. Am deschis ochii ce s-au lovit de ochii tai deschisi. Doamne erau atat de frumosi in lumina soarelui,atat de verzi,am inchis ochii pentru o secunda speriata de atata frumusete de verde. Nu mai vazusem niciodata o privire atat de verde. Eram ca in Gradinile Edenului si ma plimbam pe alei,totul era verde si proaspat,simteam arome de vetiver,de lamai verzi ,de liliac alb,de mar verde…am tresarit dureros….Am deschis ochii si privirea ta era acolo nemiscata,cu tot soarele care scalda Paradisul promis din verdele ochilor tai…simteam cum lacrimile pandesc la coltul ochilor,simteam nevoia sa-i spal de amintirea mea,eu EVA,care ma infruptasem cu doua nopti in urma din marul verde…Am muscat din el cu ura aproape,voiam sa ma autoizgonesc din RAI si stiam ca singura cale era sa musc dintr-un mar otravit de incertitudini.
Am stat o saptamana la umbra Pomului Vietii coplesita de ganduri si intrebari la care nu gaseam raspuns,la care TU nu mi-ai raspuns sau ai raspuns asa cum eu nu ma asteptam.Raspunsurile tale imi sarau genele si suferinta mea(de neinteles pana si pentru mine) te trimitea in trecutul tau, in amintiri mai dureroase decat durerea in sine. Atunci am decis sa curm toata acea nebunie din mine care te facea sa suferi pentru ca te trimitea la cliseele suferintelor vechi,deschideam rani care se voiau inchise.Cine eram eu sa am acest drept?! Devenisem un fel de Procust al patului care era promis placerilor ,al abandonarii totale,a ruperii de realitate si de amintiri dureroase.Si era. Era abandonare totala.
Dar pentru mine nu era suficient.Voiam mai mult.Voiam sa ma ridic deasupra patului.Sa escaladez Pomul Cunoasterii Binelui si Raului plina de incertitudi,de intrebari ,de remuscari si de dorinta. EU, propriul meu sarpe,propria-mi neputinta, am decis sa musc din mar pentru A AFLA. Mi-am asumat riscul de a afla. Stiam ca marul din care musc cu ura si nu cu placere sau cu dorinta are gust de otrava verde. Voiam sa sa fiu atat de plina de otrava incat la autoizgonirea mea din Rai sa nu mai simt nimic,sa fiu paralizata precum efectul unei muscaturi de cobra.
Voiam sa eliberez si sa fiu eliberata,preferam moartea in locul nemuririi . Voiam sa devin iar muritoare si sa ma joc cu moartea cea de toate zilele,sa o sfidez,sa o iau in balon,sa o batjocoresc fiinca nu imi era frica.Nu moartea era cea care ma speria ci propria mea neputinta de a intelege si a ma face intelesa. Am vrut sa marturisesc repede,sa scap din legatura esarfelor de borangic ale Patului lui Procust,sa-mi fie dezlegate cu dispret,sa simt macar ura daca nu simtisem iubire ci doar pasiune si dorinta.
Am asteptat cu sange rece,de reptila,sa spun din prima secunda tot si…surpriza…mi-am tinut (eu,cea tare ca fularul) dintii inclestati doua zile.Eram plina de remuscari si vedeam din perspectiva candelelor aprinse in jurul nuditatii trupurilor inclestate cu patima, gestul meu drept las,imoral si mizerabil…nu am putut. In subconstient stiam ca tacerea mea se datora faptului ca nu mai voiam sa ranesc mai mult decat o facusem pana atunci,ca cea ranita eram eu, dar ma simteam mai puternica sa-mi ling ranile cu vinovatia pacatului decat sa ranesc iar si iar.
Vulnerabilitatea mea,de femeie slaba se transformase intr-un soi de vanitate care ucidea tot ceea ce eram eu: feminina,dorita,alintata,amanta de lux cu suflet de copil.
Nu puteam sa ma prefac la infinit ca nu se intamplase nimic,nu era fair si minciuna manifestata prin tainurea adevarului ma ucidea.Otrava marului din trupul meu imi paralizase nu mintea,nu inima,nu trupul care cerea si oferea placere.Otrava imi paralizase orgasmele. In locul gemetelor de placere au aparut lacrimile brusc sa se prelinga precum un fluviu calm,cald,sarat,imposibil de oprit si de disimulat, se prelingea pe obraz,pe langa baza nasului si daruia ofranda sarata buzelor mele uscate de arsita repiratiei barbatului cu care imparteam paradisul baldachinului interzis.
Am marturisit.S-a asternut tacerea intrerupta doar de intrebarile : cand,unde,cu cine si daca a fost bine.
Eram o nemernica de duzina,dar mai putin nemernica decat atunci cand tineam sub tacere muscatura din marul otravit. Adevarul durea si ma durea. Tacerea asternuta in patul alb era dureroasa. Am inchis ochii si cautam Gradinile Edenului in pupile verzi scaldate in soarele diminetii tarzii de sfarsit de week end si nu gaseam portile deschise. Eram ingenuncheata in fata lor de propria mea vanitate,de sarpele din mine,de tacera care urla a dezamagire,de sentimentul ca am vrut sa fiu ceva ce nu eram,adica ,o femeie banala ziua,o amanta de lux noaptea transformata prin propria-mi decizie calauzita de dorinta cunoasterii adevarului ce ma transformase brusc intr-o femeie usoara ce voia mai mult decat placere. Tacerea asternuturilor imi spunea ca pierdusem tot,ca voi fi vesnic ingenuncheata la portile de negasit ale Paradisului.
Voi pastra toata viata in cutia cu secrete a sufletului meu retina verde in care se oglindeau Gradinile Edenului si voi astepta Judecata de Apoi, nu cu speranta de a fi iertata ci impacata cu mine insami, ca eu,persoana mea si cu mine suntem si femeia banala si amanta de lux si femeia usoara care am gustat fructul interzis din Arborele Vietii,al Cunoasterii Binelui si Raului,lucru permis doar celor vrednici de viata si nesupusi mortii,ca mi-am cunoscut firea rebela din femeia banala,firea vulnerabila din amanta de lux si firea justitiara din femeia usoara.
Shalimar
Alte Subiecte
(11 votes, average: 4.27 out of 5)
Loading ...
vreau sa retin acest fragment, care dupa mine e esenta secretului sa fii femeie
”Voi pastra toata viata in cutia cu secrete a sufletului meu retina verde in care se oglindeau Gradinile Edenului si voi astepta Judecata de Apoi, nu cu speranta de a fi iertata ci impacata cu mine insami, ca eu,persoana mea si cu mine suntem si femeia banala si amanta de lux si femeia usoara care am gustat fructul interzis din Arborele Vietii,al Cunoasterii Binelui si Raului,lucru permis doar celor vrednici de viata si nesupusi mortii,ca mi-am cunoscut firea rebela din femeia banala,firea vulnerabila din amanta de lux si firea justitiara din femeia usoara.”