Consumul de vin si cancerul la san
Doar trei pahare de vin baute pe săptămână, cresc cu 30 la suta riscul de reaparitie a cancerului mamar , avertizează cercetătorii.
Femeile care au fost tratate cu succes ar trebui să limiteze consumul lor de alcool pentru a reduce şansele bolii de a reveni.
Conform cercetătorilor americani de la Kaiser Permanente diviziei de Cercetare din Oakland, California,femeile care sunt supraponderale si cele aflate in perioada menopauzei sunt deosebit de sensibile la efectele nocive ale alcoolului asupra recurenţei.
Femeile care au avut cancer la sân trebuie să limiteze pe cât putinţă consumul de alcool, avertizează cercetătorii din Oakland, California, pentru a evita riscul revenirii bolii.
Studiul efectuat a fost condus de Dr Marilyn Kwan, un om de stiinta, iar rezultatul la care s-a ajuns este ca “Femeile anterior diagnosticate cu cancer de sân ar trebui să ia în considerare limitarea consumului de alcool la mai puţin de trei băuturi pe săptămână, în special femeile în post-menopauză şi cele supraponderale sau obeze”.
Impactul consumului excesiv de alcool asupra acestei boli este foarte bine definit, astfel, studiile ştiinţifice au dovedit ca riscul aparitiei bolii este mai mare in cazul consumului de alcool, acesta crescand de la 4% la 7& per băutură, sau unitate de alcool – conţinutul unui pahar mic de vin.
Cercetatorii au comparat recurenţa cancerului de sân la femeile anterior diagnosticate cu aceasta boala, femei ce au consumat alcoolice , cu un grup de femei anterior diagnosticate cu această boală nu consumau nici un fel de bautura.
Femeile au completat un chestionar cu intrebari legate de mai multe tipuri de bauturi alcoolice, cum ar fi vin, bere şi despre consumul de băuturi alcoolice în cursul anului anterior, şi dosarele medicale au fost verificate.
8 ani mai tarziu s-au inregistrat 349 de cazuri in care boala a revenit şi 332 de decese.
Dintre consumatorii de alcool – care a cuprins 50 la sută dintre cei implicaţi,vinul a fost bautura alcoolica preponderenta în rândul femeilor(90%).
Cancerul mamar reprezinta una dintre cele mai frecvente cauze ale mortalitatii in randul femeilor, astfel ca o buna parte din studiile medicale au fost centrate asupra acestei probleme grave.
S-au cautat metode de diagnostic precoce, de tratament dar si de preventie, iar in cazul celor din urma foarte importante sunt cauzele.
Sfatul medicilor este acela ca menţinerea unei greutati corporale in limitele recomandatepe tot parcursul vieţii, alaturi de exercitii regulate de tonifiere a musculaturii va reduce riscul aparitiei unei serii de probleme de sănătate, inclusiv cancer mamar, boli de inima, hipertensiune arterială, diabet zaharat, artrită şi alte tipuri de cancer.”
Pentru noi, doamnelor, in loc de incheiere, sa ne amintim o expresie celebra ce ar trebui sa tina loc de motto :
“Vinul este bun pentru femei daca este consumat de barbati”.
AlexAndra







In sfarsit se contureaza un site …mai altfel decat ce fac restul…bravo baieti…sau fete …ca nu stiu cine face parte din redactie…! Ridic un pahar de vin pentru voi …Craciun Fericit!