Claudia Milian – umbra si soarele lui Minulescu

Claudia Millian (n. 21 februarie 1887 , Bucureşti – d. 21 septembrie 1961) a fost o poetă simbolistă română

Părinţii săi sunt Ion Millian, inginer petrolist şi Maria Negolescu, fiica unui învăţător din Câmpulung Muscel. În 1914 se căsătoreşte cu poetul simbolist Ion Minulescu. A fost profesoară de desen, dar s-a afirmat în publicistică, poezie şi pictură. Ion Minulescu şi Claudia Millian au avut o fiică, pe Mioara Minulescu, artistă plastică. Debutează în ziarul ploieştean Lumina cu poezia Din trecut (1906). Sub pseudonimul Dinu Şerban, a publicat opt piese de teatru. Este înmormântată alături de soţul său la Cimitirul Bellu.

Aşa după cum este bine ştiut, geografia unei literaturi nu este reprezentată doar de piscuri. Ba, am putea spune că maiestatea înălţimilor este pusă în lumină atât de propria lor strălucire, cât şi de caleidoscopia celorlalte forme de relief. Aşa-numiţii scriitori de fundal îndeplinesc tocmai o asemenea funcţie. Fără ei, spectacolul artistic, în general, ar rămâne imposibil.

Claudia Millian este o astfel de scriitoare. Trăindu-şi adolescenţa şi tinereţea în ambianţa febrilă a începutului de scol XX, ea ca mulţi din liceenii şi studenţii timpului este atrasă de mirajele mişcării simboliste, devenind una din prezenţele obişnuite ale cenaclurilor şi revistelor cucerite de ideile înnoitoare, de ispititoarele altceva şi mai ales altcumva. Împrejurarea de a fi frecventat cursurile Şcolii de belle arte şi ale Conservatorului de artă dramatică reprezintă un atu suplimentar, aşa după cum fascinaţia produsă asupra ei de poezia spectaculoasă a lui I. Minulescu va deveni preludiul unei împliniri de destin. Fiindcă, visând la Cavalerul rătăcitor care intra în Cetatea Poeziei cu neobişnuitele Romanţe pentru mai târziu, domnişoara cu ochii catifelaţi şi umbriţi de nostalgii când îl întâlneşte pentru prima dată pe cel ce spunea despre sine ,,Eu sunt o-mperechere de straniu / Şi comun / De aiurări de clopot / Şi frământări de clape / În suflet port tristeţea planetelor ce-apun / Şi-n cântece tumultul căderilor de ape” rămâne siderată de vraja trubadurului.

Cum nici acesta din urmă nu se dovedeşte invulnerabil la farmecele multaşteptatei (ca să folosim chiar titlul unei romanţe a poetului), în 1914 cei doi se căsătoresc, pecetluind nu doar un destin uman, ci şi unul literar.

Claudia Millian nu înseamnă însă, doar soţia lui I. Minulescu, nici măcar memorialistica de fineţe în paginile căreia Omul, Artistul şi ambianţa literară a primei jumătăţi de secol sunt reprezentate în contururi memorabile. Claudia Millian a fost o poetă de talent. Din păcate, aşa cum s-a întâmplat şi cu Veronica Micle ori cu Agatha Grigorescu Bacovia, posteritatea a abandonat-o în umbra idolului, socotind-o aprioric doar un fel de muză literară. Şi aceasta pe nedrept, fiindcă fără a ignora reverberaţiile poeziei lui I. Minulescu în propriile versuri literatura ei ne dezvăluie un timbru liric distinct şi distins. Aşa cum observa E. Lovinescu, poezia ei ,,produce o impresie de distincţie în care perversitatea simţirii se atenuează în decenţa graţioasă a expresiei şi mai ales în figuraţia exotică, distantă şi spiritualizată“. Iar G. Călinescu, mai penetrant şi mai expresiv în aprecierile lui, evidenţia ,,viziunea decorativă a lumii, fastuoasă, exotică“, în care ,,versurile sunt desfăşurări de tapete şi de mătăsuri cu figuri de o mare imaginaţie a coloritului“.

Unul dintre stegarii simbolismului românesc, Claudia Millian nu scrie mult. Dar, ceea ce încredinţează foii imaculate este rodul unui spirit modern şi a unei sensibilităţi feminine ajustate în tipare simbolisto-decadente.

A publicat trei volume, până la cel de al doilea război mondial: ,,Garoafe roşii” (1914), ,,Cântări pentru pasărea albastră” (1922) şi ,,Întregiri” (1936), volume a căror identitate o putem descoperi chiar din deschiderile conotative, simbolice ale titlurilor.

Dacă prima carte e pusă sub semnul primăverii (,,Am scris întâia carte a mea / Cu primul anotimp închis în ea”), cea de a doua se află în zarea simbolică a verii (,,Din cartea a doua vreau să le-amintesc / Că-n ea e zbor, orgoliu şi păcat“).

Cât priveşte cel de al treilea volum, el este definit sintetic de poeta însăşi: ,,În cartea mea a treia visarea pare nouă / Deşi acelaşi ritm din cărţile-amândouă / Ca ornicul îşi bate silaba la secundă: / E toamna anotimpul ce vrea să mă ascundă“.

Surpriza o produce însă ,,Cartea patra“, cea pe care editorul şi prefaţatorul ei din 1974, D. Gafiţa, se simţea îndreptăţit s-o socotească ,,o adevărată revelaţie, redescoperirea unui poet de o apreciabilă forţă lirică“. Volumul este un mozaic elegiaco-meditativ, în care poeta încearcă să se autodefinească prin raportare la destin, la lume, în general, şi la lumea poeziei, în special. Iar aceasta din urmă îl are drept punct geometric pe I. Minulescu însuşi chintesenţă, pentru ea, a destinului, a lumii şi a Poeziei.

Cel din urmă ciclu, intitulat ,,Cenacolo Insula“, se naşte din irizările aducerii aminte peste care pâlpâie, ca un plânset discret, faldurile pânzei de doliu. Cavalerul cu grai de mătase trecuse Stixul în ritmurile de apocalips ale bombardamentelor din 1944 asupra Bucureştiului.

Şi dacă ea, îi supravieţuieşte 17 ani, este pentru că, prin poezie, el i-a rămas mereu alături. Poemul ,,Întâlnire în vis“, o tulburătoare reprezentare a lumii de dincolo în viziunea transmisă de cel pulverizat în luminile neantului, este o astfel de mărturie a despărţirii.

Poeta îşi mărturisea speranţa că mesajele ei ajungeau acolo sus, la cel ce continua să fie Cavalerul cu grai de mătase: ,,Poate că de pe pajiştea smălţuită a infinitului vei prinde cuvintele mele ca pe nişte boabe de mei, pentru porumbeii cerului“.

Claudia Millian n-a fost doar soţia lui Ion Minulescu. Ea a fost o poetă autentică care şi-a transformat alesul în mire, fiinţa în cutie de rezonanţă a iubirii, iar autobiografia în poezie.

Poezie

1914 – Debutează în volum cu Garoafe roşii – versuri

1922 – Cântări pentru pasărea albastră – versuri

1936 – Întregire – volum de versuri la Cartea Românească

Memorialistică

• 1968 – Triptic memorial – volum memorialistic, publicat postum
• 1973 – Cartea mea de aduceri aminte

Dramaturgie

• După paravan
• Rozina
• Fericirea mea
• Vreau să trăiesc
• Şapte gâşte potcovite
• Veronica Micle (singura piesă reprezentată pe scenă)
• Ana Ipătescu
• Dinozaurii

Mircea Ivanof