Cella Serghi – ambasadoarea sufletului feminin

Cella Serghi (n. 4 noiembrie 1907, Constanţa, d. 19 septembrie 1992, Bucureşti) a fost o scriitoare, publicistă şi traducătoare română de origine evreiască, una dintre cele mai importante prozatoare române ale literaturii interbelice.

Perioada cat a fost scriitor: 1938-1992

A debutat cu romanul Pânza de păianjen, fiind susţinută de scriitori faimoşi ai epocii, ca Liviu Rebreanu, Mihail Sebastian şi Camil Petrescu. În anul 1977 a publicat la editura Cartea Românească un volum autobiografic intitulat Pe firul de păianjen al memoriei.

Scriitoarea Cella Serghi va rămâne ataşată toată viaţa de farmecul ţinutului natal, aşa cum de altfel şi mărturiseşte : “Marea e o prezenţă vie şi o prezenţă de vis. Mişcarea ei necontenită, valurile care se izbeau cu disperare de stânci şi toate acele schimbări de culoare, de la verdele jadului la albastru de cobalt, nisipul, aur încins, dimineţile triumfătoare de la Mamaia, Cazinoul şi în centru statuia lui Ovidiu, iar la câţiva paşi, pe strada Traian, dugheana bunicului, ticsită de ulcele de lut ars, opaiţe, amfore, sticluţe irizate, figurine ciobite, descoperite în săpăturile străvechiului Tomis, totul era făcut să incinte, să neliniştească, să tulbure, să şlefuiască sufletul unui copil“.

Familia Marcoff locuieşte în Constanţa până în 1916, refugiindu-se în timpul războiului la Brăila, apoi la Bucureşti. Clasele primare începute la Constanţa sunt continuate în oraşele în care familia se stabileşte. Urmează la Bucureşti Facultatea de drept, luându-şi licenţa în 1931.

Încă din timpul studenţiei începe să lucreze, angajându-se ca secretară la un avocat. Se căsătoreşte cu inginerul Alfio Seni, apoi cu judecătorul Ion Bogdan. Practică un timp avocatura, fapt ce serveşte romancierei la cunoaşterea diferitelor caractere, îmbogăţind gama personajelor sale. Sub pseudonimul Gella Marin trimite ziarelor “Gazeta”, de sub direcţia lui Ion Pas, şi “Reporter” un număr de reportaje şi cronici teatrale, care s-au bucurat de mult succes. Primul său reportaj era intitulat “Week end în Bucegi”. Aceste prime publicaţii aveau să-i deschidă Cellei Serghi perspectiva permanentei munci literare.

În 1937 apare în “Revista fundaţiilor” primul fragment din romanul “Pînza de păianjen”, intitulat “Cele dintâi nedumeriri”. Debutul este remarcabil, lucrarea fiind apreciată de Camil Petrescu şi Alexandru Rosetti. De fapt, Camil Petrescu o şi determinase să scrie, după cum mărturiseşte scriitoarea. Romanul în manuscris fusese citit în 1936 de Mihail Sebastian, care l-a recomandat lui Liviu Rebreanu. Se poate spune că talentul Cellei Serghi s-a afirmat odată cu apariţia acestui roman. Aşa se face că prima lucrare a autoarei a fost recomandată publicului de trei mari scriitori: Camil Petrescu, Liviu Rebreanu şi Mihail Sebastian. romanul apărând cu o banderolă pe care scria: “Liviu Rebreanu, Camil Petrescu şi Mihail Sebastian au recomandat Editurii acest roman”.

Despre întâlnirea cu autorul lui “Ion” şi clipa când punându-i mâna pe umăr i-a spus cu toată gravitatea “eşti un scriitor“, Cella Serghi îşi aminteşte întotdeauna cu emoţie. De acum, scriitoarea îşi trasează hotărât drumul spre cariera ei literară. Este chemată să publice în “Viaţa românească” şi “Revista fundaţiilor” de Mihai Ralea, D. I. Suchianu şi Al. Rosetti, iar Eugen Lovinescuo invită la “Sburătorul”. Leagă astfel multe prietenii literare. Schiţele publicate în revistele amintite, având aceeaşi eroină – Mirona – vor deveni romanul de mai târziu “Cad zidurile”, apoi în alte ediţii “Cartea Mironei” sau “Mirona”.

Stă un timp la Paris, unde continuă să scrie şi să citească fragmente în grupul studenţilor români, fapt relatat în volumul “Mirona”, care cuprinde foarte multe elemente autobiografice. Lecturile în grup sunt stimulente pentru autoare, aşa cum erau şi citirile la “Sburătorul”

În 1945 e secretara Universităţii libere populare. Publică articole şi schiţe în revistele “Femeia”, “Flacăra”, “Viaţa românească”. Romanele sale – toate bine primite de cititori, au cunoscut câte trei şi patru ediţii. Retipăririle confirmă odată mai mult popularitatea de care se bucură scriitoarea. Interpretă deosebită a sufletului feminin, personajele sale au găsit o largă audienţă în rândul publicului. Mai toate eroinele au un destin tulburător şi captivant, sunt firi complexe, parcurg drumuri deosebite în afirmarea lor socială. După cum apreciază critica literară, “ceea ce conferă originalitate scrisului Cellei Serghi este viziunea realistă a cărţilor sale”. În afara creaţiei originale, Cella Serghi este şi o bună traducătoare, oprindu-se însă la lucrări care se circumscriu temperamentului său artistic (“Vă place Brahms ?” de Francoise Sagan şi “Casa de hârtie” de Francoise Mallet-Joris). Creaţia romancierei începută în perioada de înflorire a literaturii române – perioada interbelică – este în plină ascensiune.

“M-am născut la Constanţa,intr-o casă de pe strada Mării,şi prezenţa mării a avut o influenţă deosebit de puternică asupra copilăriei mele. Despărţirea de mare,din cauza refugiului,a fost un şoc care a lăsat urme adânci. M-a urmărit nostalgia mării, dorul de mare mi-a îndurerat copilăria. “Pânza de păianjen” -în mare măsură autobiografică- e plină de ecourile mării, de amărăciunea acelei despărţiri. Chiar mai târziu, în faţa ei, cântam marea copilăriei mele. Bunicul meu, ceasornicar, era pasionat de descoperirile care se făceau la Constanţa cu prilejul săpăturilor şi mi-a transmis dragostea lui pentru cioburi, ulcele, sticluţe, figurine şi tot felul de obiecte din antichitate, pe care le căuta şi le strângea. Tare aş fi vrut să mă joc cu ele, dar n-aveam voie decât să le mângâi sub privirea lui aspră.”

Opera

• Pânza de păianjen, roman revizuit de autoare în trei ediţii succesive (în 1938, 1946 şi 1971)
• Cad zidurile, 1950, roman refăcut în 1965 sub titlul “Cartea Mironei” şi în 1972 sub titlul “Mirona”
• Cântecul uzinei, 1950
• Cantemiriştii, 1954
• Fetele lui Barotă, 1958, redenumit în ediţia din 1974 Iubiri paralele
• Genţiane, 1970
• Pe firul de păianjen al memoriei, 1977
• Această dulce povară, tinereţea, 1983, cu o ediţie a doua revăzută, apărută postum în 1993

Traduceri

• Vă place Brahms? de Françoise Sagan
• Casa de hârtie de Françoise Mallet-Joris

Mircea Ivanof