Avere “nesimțită” făcută ilegal de directoarea de la Credit Europe Bank din Brașov
Aceasta a fost arestată, ieri după-amiază pentru 29 de zile. Îmbrăcată într-o ținută extrem de lejeră, Otilia Argetina Negrilă a afişat o figură spăşită, însă nu a reuşit să-i impresioneze pe judecători.
Suspectată că ar fi golit peste 1,5 milioane de euro din conturile clienţilor săi, ea a fost reţinută joi seara, de procurorii DIICOT.
Vilă în Brașov de peste 500.000 de euro
Magistraţii au formulat pe numele ei cinci capete de acuzare: fraudă informatică, acces neautorizat într-un sistem informatic, fals în înscrisuri sub semnătură privată, înşelăciune şi delapidare.
Potrivit surselor ce anchetează cazul, femeia folosea mai multe modalităţi pentru a retrage sumele aflate în depozitele clienţilor: transferuri, schimburi valutare şi ridicări de numerar.
38 de clienţi ai băncii au făcut reclamaţii, iar frauda se ridică la peste 2 milioane de euro.
Din primele cercetări reiese faptul că operaţiunile efectuate erau ascunse prin eliberare de extrase de cont false pentru clienţii băncii. Până în prezent, 38 de clienţi ai băncii au făcut reclamaţii, iar frauda se ridică la peste 2 milioane de euro.
Directoarea de operaţiuni nu a făcut nici o declaraţie la ieşirea de la Tribunal. Ea a făcut recurs împotriva deciziei, iar acesta se va judeca zilele următoare la Curtea de Apel Braşov.
Andi Sârbu









Ultimele comentarii :