Arta de a te simti bine
Stim prea bine ca forta de atractie a unei femei nu vine din felul in care aceasta arata, ci mai degraba din atitudinea pe care aceasta o are. Oricat v-ati amagi ca un corp perfect sau o fustita scurta sunt cele care va pun in centrul atentiei, in realitate atentia pe care o primiti e cauzata in primul rand de felul in care va simtim. De cate ori nu v-a trecut prin cap, uitandu-va la reflectia voastra in oglinda, ca aratam asa cum va simtiti? Nu putem ignora totusi puterea hainelor sau a produselor de machiaj acestea contribuind considerabil la felul in care, noi barbatii, va percepem. O haina pe masura gusturilor voastre va face sa va simtiti atragatoare iar increderea pe care o capatati emana prin toti porii.

Nemultumirea fata de aspectul propriu e o constanta feminina ce incepe sa se dezvolte de pe la varsta cand descoperiti revistele de moda, ba chiar mai inainte, cu prima papusa Barbie (cine a avut-o) care va ajunge pe maini. Dupa teancuri de reviste citite, zile intregi petrecute prin magazine si saloane cosmetice, ca sa nu mentionam epuizantele ore la sala, tot reusiti sa mai gasim ceva defecte cu felul in care aratati, chiar si in momentul in care ati atins greutatea ideala. Fie nu va place forma nasului, fie vi se pare ca un ochi este monstrous de diferit fata de celalat, fie picioarele au devenit prea scurte pentru moda de anul acesta. Luati mot-a-mot fiecare cuvintel din revistele si emisiunile de moda si frumusete, va puneti sperantele in fiecare reclama pentru un produs minune, si credeti ca orice capata titulatura de moda este de o importanta vitala. Daca apare pe podium atunci trebuie sa isi faca loc in garderoba voastra; cum altfel am putea sa aratam bine?
Cat de usor ar fi daca am intelege ca industria modei si a frumusetii nu urmareste sa ne faca sa fiti frumoase si sa va simtiti bine. Ironia existentei acesteia e ca are cu atat mai mult de castigat cu cat femeile sunt mai nemultumite de felul in care arata. In conditiile acestea devine din ce in ce mai greu sa va simtiti bine in pielea voastra. Trecand de la o potiune “magica” la alta si de la un praf “minune” la altul, golind rafturile magazinelor de profil, descoperiti ca v-ati intors de unde ati plecat, sau mai rau, va iubiti mai putin ca ieri si mai mult ca maine.
Cautati retete magice care sa va redea increderea in voi insiva; ce pacat ca ele nu exista. Sa te simti bine in propria piele e o arta si totodata o necesitate pentru o existenta fericita. Primul pas in acest proces dificil si de durata e sa te accepti asa cum esti. Nu esti perfecta, de fapt nimeni nu e este perfect. De multe ori nu iti dai seama ca micile tale defecte sunt de fapt trasaturi ce te caracterizeaza, trasaturi dragi celor din jurul tau. Suntem cu totii diferiti, iar aceste diferente ne dau farmec. Nimeni nu poate controla fiecare mic aspect legat de felul in care arata, de felul in care se comporta, sau mai mult, de felul in care gandeste si simte. Daca acest lucru ar fi posibil ne-am transforma cu totii intr-o colectie de papusi ca scoase din cutie, incapabile de o traire autentice.
Toata lumea ar arata asa cum trebuie, ar spune numai ceea ce trebuie, ba chiar mai grav, ar gandi numai ceea ce trebuie. O lume perfecta ar fi totodata si o lume incredibil de plictisitoare. Mai ales ca notiunea de perfect ne e cu totul straina. Ne imaginam ca oamenii frumosi (cei ce intruchipeaza standardele nostre de frumusete) trebuie sa fie si fericiti. Si de ce nu ar fi, doar au ceea ce noi nu avem (de fapt ceea ce ni se pare ca nu avem). In realitate nu sunt mai fericiti sau mai nefericiti decat media generala, cel putin asa ne arata studiile. Daca nici modelele al caror aspect incercati sa-l copiati nu sunt fericite, atunci ce rost are sa le mai puneti pe un piedestal?

A te simti bine in pielea ta nu inseamna ca trebuie sa renunti la a te mai imbraca cu haine din ultima colectie aparuta, la cutiutele cu potiuni sau la programul zilnic de sport. In momentul in care esti multumita cu felul in care arati te transformi din sclavul acestora in stapanul lor. Incepi sa mergi la sala sau sa faci cate o sesiune zilnica de mers rapid pentru ca vrei sa fii sanatoasa nu pentru cele cateva kilograme in plus. De abia atunci vei putea merge la cumparaturi dupa haine care iti plac si in care te simti bine, in loc de haine care “se poarta”.
Sunt cateva strategii pe care le poti incerca pentru a spori increderea pe care o ai in fortele proprii. Nu iti voi recomanda o sesiune la un salon de infrumusetare, sau ultimul ruj aparut pe piata, ci cateva mici tactici ce tin mai degraba de sfera mentalului. As vrea sa iti pot spune ca dupa ce le vei pune in practica vei scapa cu siguranta de toate complexele din lume insa as minti daca am face-o.

Primul sfat ce merita urmat e sa zambesti cat mai mult. Vei vedea in primul rand ca zambetul tau e contagios, ca lumea din jurul tau va deveni mai fericita, ca atmosfera se va relaxa iar tu te vei simti mai bine. In plus, zambetul te va face sa fii atragatoare in ochiii celorlalti; va emana caldura si senzualitate atat catre cei din jurul tau cat si in interiorul tau. Zambetul acesta nu vine de la sine, ci izvoraste dintr-o atitudine pozitiva fata de viata ta si de lumea ce te inconjoara. Gandeste pozitiv si vei vedea ca vei incepe sa experimentezi lumea din jurul tau printr-o alta prisma.
Un alt sfat menit sa-ti creasca increderea in tine e sa nu incerci sa ii multumesti pe ceilalti in derimentul tau. Ajuta-i pe cei din jur doar in masura in care esti dispusa sa o faci si modeleaza-ti actiunile in functie de ceea ce tu doresti, nu ceea ce se asteapta cei din jurul tau sa faci. Nu vei putea fi multumita de tine atata timp cand dupa fiecare pas pe care il faci iti ramane in gura un gust amar. Sentimentul ca te-ai lasat calcata in picioare are un talent de a te face sa te iubesti mai putin ca inainte si sa devii din ce in ce mai retrasa. Nemultumirea de sine e o boala grea, tratabila printr-o doza “letala” de buna dispozitie. De aceea, indiferent ca speli vasele, reactualizezi baza de date pentru firma sau aranjezi viitorul catalog de produse, incerca sa te distrezi. Trebuie sa gasesti amuzamentul in orice activitate, oricat de plictisitoare ar fi aceasta. La urma urmei aceste activitati fac parte din viata ta iar viata a fost conceputa pentru a fi frumoasa si plina de bucurii. Tot ce trebuie sa faci e sa le descoperi in fiecare lucru pe care il faci.

In final tot ce pot face e sa te rog din tot sufletul sa nu mai pui sub semnul intrebarii felul in care arati. Primele semne de nemultumire fata de felul in care arati au aparut o data cu intrebarea ”Oare sunt frumoasa?”. O intrebare atat de nevinovata iti poate distruge putin cate putin increderea de sine. Aceasta creaza o stare de neincredere in fortele proprii, neincredere ce se acutizeaza o data cu trecerea timpului. Marele secret al artei de a te simti bine in propriul corp e ca frumusetea adevarata nu izvoraste din aspect ci din felul in care fiecare se percepe.
Dreamer







Ultimele comentarii :