Arta de a iubi
Ideea apartine poetului Ovidiu, cel care si-a sfarsit zilele surghiuntit pe malurile Marii Negre. De atunci si pana astazi, s-a mai scris despre arta iubirii. Oamenii au simtit nevoia unei invataturi despre aceasta forma de manifestare, atat de intima si personala.
Daca ar fi sa luam in consideratie numai coordonatele mari pe care le stim in legatura cu acest sentiment complex, fara sa mai tinem cont de bogatia extraordinara de opere artistice izvorate si tesute din dragoste, ne putem usor da seama ca nu se poate iubi chiar asa de simplu, cum auzim azi la orice colt de strada”Te iubesc”, cum mancam de pilda. Exista un anumit stil, o anumita modalitate de a atinge o veridica fericire prin dragoste. Si cu atat mai mult, cu cat iubirea nu este un instinct, ci un act complex de constiinta si responsabilitate in relatiile sociale. Si daca este asa, nimic nu este mai firesc decat sa-i gasim formula superior umana de manifestare.
Cei mai multi dintre noi cred in spontaneitatea absoluta a dragostei, adica, vrei nu vrei, dragostea vine asa, peste noapte. Multe lucruri, placute sau neplacute pot veni peste noapte, dar numai dragostea nu. Dragostea se instaleaza dupa o perioada de…”incubatie” mai indelungata. Este adevarat ca, de multe ori simtim o anumita neliniste, o stare greu de definit in prezenta unei anumite persoane care ne place. Grabiti, spunem: m-am indragostit…, dar fara indoiala, ne grabim. Este intr-adevar o alegere, un inceput de fixare a afectiunii asupra unei persoane care incepe sa se evidentieze, sa se contureze, in chip special, dar nu-i dragostea. Mai intai pentru ca nu se intampla acelasi fenomen, de cele mai multe ori reciproc si la persoana preferata. Apoi, pentru ca dragostea adevarata parcurge etapele ei. Ea are nevoie de o vasta, profunda si laborioasa operatie de apropiere, de cunoastere, prin care se dobandeste, in cadrul acestei operatii complicate, adevarata arta de a iubi.
Doi violonisti pentru a ajunge la intelegere, la contopirea armonioasa a unui dublu concert, au nevoie de extrem de multe repetitii, studiu, framantari, nelinisti, victorii, infrangeri, tristete si bucurie. Asa este si in dragoste. Nu-i tocmai simplu sau tocmai usor. Dar orice victorie este valorificata dupa felul cum s-au comportat partenerii, dupa cata cinste, corectitudine, loialitate, au pus in apropierea dintre ei.
Deci sa urmarim linia sinuoasa a apropierii de cineva (pentru ca este gresit sa se socoteasca – asa cum se intampla – ca numai baiatul este cel care trebuie sa aiba initiativa). Daca unei fete “ii place”, doreste sa se apropie de un baiat, trebuie sa-si trimita solii? Mandatarii intrebuintati in asemenea ocazii, nu sunt buni pentru ca dovedesc, de la inceput, o grava stangacie. Trebuie actionat fara ei, cu forte proprii. A intreprinde orice in viata, inseamna mai intai putina organizare. Si primul lucru pe care-l stabileste un om intr-o actiune este scopul. Deci sa stabilim scopul actiunii. Sunt unii carora le “merge” foarte usor, adica expeditiv. Cei care incearca manevre de intimitate, vulgare, spun vorbe invatate pe de rost si daca intalnesc o fetita naiva sau, dimpotriva cu “experienta”, gata “dragostea”. Dar gresim profund cand in asemenea cazuri vorbim de dragoste, ca si atunci cand preliminariile au loc pe strada. In asemenea actiuni scopul nu este nici pe departe dragostea. De cele mai multe ori este un mod precis si sigur de a lupta impotriva dragostei. Scopul este nu atat satisfacerea unor asa zise nevoi fiziologice, cat pur si simplu dorinta de imbogatire a palmaresului, in virtutea mentalitatii retrograde promovata in ziua de azi.
Observam, culmea, nu numai tineri ci si oameni maturi care nu mai inteleg nimic, cu copii, familie care umbla pe siteuri de matrimoniale, se cupleaza cu tot felul de indivizi necunoscuti, spunand ca asa e moda, este democratie sau ca isi traiesc viata. Numai ca naravurile devin o a doua natura, si, procedand asa, incepi sa crezi ca singura forma a dragostei consta in numarul cuceririlor, barbatilor sau fetelor care ti-au trecut prin pat, in fond, sunt infrangeri dintre cele mai rusinoase, pentru ca desfiinteaza sau cel putin degradeaza adevarata demnitate umana.
Sa ne intoarcem acum la sensul adevarat al dragostei. Scopul pentru care facem curte nu poate sa fie decat unul: sa ne apropiem persoana respectiva, pentru ca sa facilitam nasterea adevaratului sentiment de dragoste. Dar apropierea nu se poate face fara consimtamantul tacit, fara acceptarea celuilalt. Deci daca persoana iti este simpatica si simti o atractie speciala pentru ea cauti sa trezesti in persoana respectiva aceeasi atractie, aceeasi ambianta sufleteasca.
Mircea Ivanof
Alte Subiecte
(7 votes, average: 5.00 out of 5)
Loading ...
frumos spus, cu tact, cred cu un pic de experienta, cu maraciunea unor aripi frante, si inlocuite cu unele noi, cu dorinta de implinire in acel simtamant care te face mai puternic in fata greutatilor…si cum spune cineva mai sus…sa fi si noi toti, in general, sa fim iubiti, respectati si impliniti.
Ai scris asa de frumos incat eu chiar nu mai am ce spune ! Sa fii fericit si …iubit !!!