Ana Pauker sau esenta “feminismului” comunist
Ana Pauker (născută Hanna Rabinsohn, 13 februarie 1893 – d. 3 iunie 1960), activistă şi propagandistă comunistă română, ulterior fruntaşă a Partidului Comunist Român, vice-prim-ministru şi ministru de externe al României.
S-a născut la Codăeşti, Vaslui, într-o familie de evrei ortodocşi săraci. Bunicul ei a fost rabin, iar tatăl – haham. De tânără a învăţat limba ebraică, pe care a predat-o la o şcoală primară evreiască din Bucureşti. În timp ce fratele ei mai mic, Zalman, a devenit sionist, din 1915 ea s-a orientat spre socialism. În timpul unei şederi în Franţa l-a cunoscut pe activistul comunist Marcel Pauker, cu care s-a căsătorit. La încurajarea lui, a intrat, în anul 1920, in mişcarea comunistă. În anul 1922 a fost arestată, împreună cu Marcel Pauker, pentru activităţi politice ilegale şi, după ce au fost eliberaţi, au plecat în exil, în Elveţia. De acolo a plecat în Franţa, unde a devenit instructoare a Cominternului şi s-a implicat în mişcarea comunistă din Balcani.
După întoarcerea în România, a fost arestată, în 1935, şi judecată împreună cu alţi conducători ai Partidului Comunist, între care Alexandru Moghioroş şi Alexandru Drăghici, şi a fost condamnată la zece ani închisoare. În luna mai 1941 a fost lăsată să plece în Uniunea Sovietică, în schimbul unui român deţinut de autorităţile sovietice după ocuparea Basarabiei şi a Bucovinei de Nord. Mai exact, era vorba de Moş Ion Codreanu, fost membru al Sfatului Ţării, arestat de sovietici imediat după ocuparea Basarabiei la 28 iunie 1940. Între timp, în timpul unei şederi în Uniunea Sovietică, soţul ei, Marcel, fusese arestat şi executat în 1938, ca spion al Occidentului, în cadrul epurărilor staliniste, fapt care nu a reuşit să zdruncine credinţa ei în cauza comunistă si loialitatea ei faţă de regimul sovietic.
La Moscova a devenit şefa grupului de comunişti români exilaţi, cunoscut, ulterior, sub denumirea de “facţiunea moscovită”.
Ana Pauker s-a reîntors în România, în 1944, îmbrăcată în uniforma sovietică, după ce armata sovietică a intrat în ţară. A fost aleasă secretară a Comitetului Central al Partidului Comunist Român şi a jucat un rol important în organizarea guvernului de coaliţie, intitulat “de largă concentrare democratică”, de fapt, controlat de comunişti, prezidat de dr. Petru Groza, în anii 1945-1947. În 1947 a fost numită ministru de externe şi vice-prim ministru, fiind prima femeie din lume care a deţinut această funcţie guvernamentală. În această calitate, a semnat, între altele, actul prin care România ceda Uniunii Sovietice Insula Şerpilor. Ca lideră a regimului dictatorial comunist, deosebit de nepopular şi de represiv, şi-a câştigat o reputaţie foarte negativă iar mulţi consideră că a jucat un rol tenebros în istoria României, aducând statului român numeroase prejudicii. Deoarece a condus ţara cu mână fermă, a fost poreclită “Stalin cu fustă”.
“Raportul Vladimir Tismăneanu” (pagina 56), menţionează că la sfârşitul anilor 40 circula, în România, sloganul “Ana, Luca, Teo, Dej – bagă spaima în burgheji”, iar succesiunea numelor, în afara nevoii de rimă, ar fi indicat ordinea după importanţa pe care o aveau respectivii conducători în partid, aceştia fiind: Ana Pauker, Vasile Luca (László Luka), Teohari Georgescu şi Gheorghe Gheorghiu-Dej.
În anul 1952, în cadrul unui val de epurări, iniţiat de Gheorghiu-Dej şi inspirat după modelul altor campanii şi procese orchestrate în URSS şi în toate ţările aflate sub dominaţie sovietică, a fost, deodată, acuzată de “cosmopolitism”, de “deviere de dreapta” şi de activităţi “antipartinice”, de sabotarea colectivizării agriculturii şi de legături cu legionarii, cu agenţi străini, cu sionişti etc. A fost exclusă din Partidul Muncitoresc Român (cum se numea atunci partidul comunist). În februarie 1953 a fost supusă unui şir de interogatorii în vederea unui proces politic, dar la numai o lună şi jumătate după moartea lui Stalin, în luna aprilie 1953, a fost eliberată din închisoare şi ţinută mai mulţi ani în arest la domiciliu.
În istoria evreilor, imaginea pe care a lăsat-o Ana Pauker este negativă, dar cu o notă de ambivalenţă: ea a fost ostilă sionismului şi autodeterminării evreilor, în spiritul ideologiei leniniste şi staliniste, şi a promovat o politică care a călcat în picioare drepturile fundamentale ale tuturor cetăţenilor. În acelaşi timp, datorită politicii externe a lui Stalin în acea perioadă în Orientul Apropiat, paralel cu numeroasele măsuri brutale de represiune, regimul comunist de la Bucureşti, condus de Ana Pauker, Gheorghiu Dej etc. a permis (şi la început, într-o oarecare măsură, chiar a încurajat) o emigraţie, de bunăvoie, a unui număr mare de evrei din România spre Israel (circa o sută de mii de persoane în câţiva ani, în vreme ce din URSS însăşi, emigraţia era aproape total prohibită), iar România a fost în iunie 1948 (alături de celelalte ţări dominate atunci de Uniunea Sovietică) printre primele state care au recunoscut de jure tânărul stat evreiesc şi au stabilit cu el relaţii diplomatice la rang de legaţie.
Dupa înlăturarea Anei Pauker de la putere, în 1952, represiunea contra sionismului in România a cunoscut o înăsprire deosebită.
În ultimii ani de viaţă, i s-a permis să lucreze ca traducătoare din limba franceză şi limba germană pentru Editura Politică. În octombrie 1959 a primit de la autorităţile sovietice post-staliniste înştiinţarea oficială că soţul ei, Marcel, despre a cărui soartă exactă nu avea certe informaţii, nu a supravieţuit Gulagului şi a fost, cum era de presupus, executat în URSS, la 16 august 1938.
Ana Pauker a murit, în urma unui cancer de sân, la Bucureşti la 3 iunie 1960.
La incinerarea ei, la crematoriu, a fost de faţă veteranul tovarăş Gheorghe Cristescu, unul din fondatorii Partidului Comunist din România.
A fost reabilitat după 1965, venirea la putere a lui Ceauşescu.
Marcel şi Ana Pauker au avut trei copii:
- Tanio (1921-1922)
- Vlad (n. 1926)
- Tatiana (n. 1928)
A mai avut un fiu adoptiv,Alexandru. Un frate al ei, Haim Rabinsohn, a fost un apreciat poet de limbă ebraică în Israel.
Mircea Ivanof
Alte Subiecte
(2 votes, average: 5.00 out of 5)
Loading ...
O frustrata