Adina Buzatu face haine marca ONO 41
Campionul National Daniel Onoriu va avea o noua linie de haine de motorsport by Adina Buzatu. Creatoarea de moda si Onoriu au inceput munca la un nou proiect. Ei vor lansa la inceputul anului viitor o noua linie de motorsport, dedicata pasionatilor de viteza, dar mai ales celor atrasi de prestatia si stilul vestimentar al campionului national de viteza in coasta, Daniel Onoriu.
„Este un proiect la care ma gandeam de mult, pornind in primul rand de la solicitarile fanilor mei de a avea lucruri care sa le aminteasca de etapele la care merg si, fara modestie, de pilotul pe care il sustin pe probe. In plus, si eu simt nevoia de o schimbare a stilului vestimentar din punct de vedere profesional si vreau sa ma bucur de o prezenta de calitate maxima, asa cum vede ochiul unui profesionist al domeniului!”, a declarat Daniel.
Colectia va fi lansata la anul
Primele rezultate ale colectiei se vor vedea deja din aceasta saptamana, Daniel avand haine de prezentare concepute special de Adina pentru aparitiile sale televizate. Intreaga colectie va fi lansata la inceputul anului viitor, printr-o prezentare de moda, urmata de crearea unui shop on line, unde cei dornici vor putea sa-si achizitioneze hainele marca ONO41 by Adina Buzatu.
Un plus de personalitate si eleganta
„Pornind de la premisa ca o cariera de succes trebuie dublata de o imagine pe masura, am acceptat propunerea lui Daniel din capul locului, apreciindu-l atat pentru rezultatele de top, cat si pentru interesul pe care il acorda propriului aspect. Intentia mea este sa dau un plus de personalitate si eleganta atat tinutelor de concurs, cat si celor pe care le poarta in cadrul aparitiilor publice, ridicand gradul de confort care pentru el este foarte important prin folosirea unor materiale exclusiv naturale de o calitate exceptionala. Din respect pentru brand-ul meu, pentru Daniel si pentru fanii lui, voi mentine acelasi standard calitativ inalt si pentru piesele vestimentare care vor fi oferite spre vanzare pe site-ul oficial, mai ales ca nu este un proiect nascut din ratiuni pecuniare, ci din pasiunea pe care fiecare dintre noi o are pentru domeniul sau de activitate”, a incheiat Adina. (F.V.)









sa vedem ce o sa fie