A fi…
Omul este! Existand ca si fiinta, el este! Nu are ce sa devina… el trebuie doar sa fie ceea ce este. Sa se recunoasca. Goana dupa devenire a devenit un soi de boala. Omul fuge cu toate puterile de sine insusi, incercand sa devina ceea ce nu este. Are foarte multe optiuni …spre devenire, una, din nefericire, este realitatea virtuala ce il “ajuta” foarte mult.
http://barbatulsecolului21.ro/?p=51
Omul nu mai stie sa guste ceea ce este simplu, plenar, sanatos, fericit. E adevarat, nici societatea nu ne mai permite nici macar o clipa pentru sine. De aceea, nu mai cunoastem decat o singura calea: calea egoului. Egoul nu e rau in sine, insa dragostea excesiva de ego e sursa tuturor nenorocirilor.
Traim intr-o cultura influentata de Iisus Hristos: crestinismul. Desi la ora asta traim un crestinism sincretic, un soi de neo-paganism (hindus, apollonic, orfic, dionisiac, samd) imbracat in haine crestine, ne consideram totusi crestini, considerandu-L pe Hristos modelul nostru. Exista societati in care se asteapta ca fiecare om sa devina un zeu. Si asta promoveaza teosofia, new-age-ul, religiile “Varsatorului”. In ce lume nebuna traim!
Exista oameni care s-au facut modele pentru ceilalti. Si au esuat! De ce? Pentru ca nu au facut fata “misiunii” care si-au atribuit-o. Nu asa a facut si Hristos. Desi El a fost om…prin El a lucrat Dumnezeu Insusi, El fiind de origine divina. Simplitatea Lui, ca si om, ca si fiinta…a facut din El un model simplu de urmat. Insa, dupa cum am mai spus…ego-ului nu ii plac lucrurile simple existential, ci simple in ce priveste cotidianul, facile, usor de atins, sa nu ceara un efort prea mare, sa nu ceara schimbare.
Daca doresti sa te bucuri, sa te relaxezi, sa simti pacea si frumusetea existentei, egoul nu trebuie incarcat. Dumnezeu nu vrea sa ia ceva de la noi; nu doreste sa ne ia egoul, care reprezinta oricum o fatezie (pentru ca ne raportam la el intr-un mod fals). In realitate, El nu ne priveaza de nimic. Dimpotriva, ne daruieste ceva: ne daruieste fiinta noastra, ceea ce suntem sau ar trebui sa fim. Evident, e o figura de stil, El nu ne poate darui ceea ce avem deja. Ceea ce trebuie sa facem este sa acceptam aceasta sansa de a schimba viziunea noastra asupra propriei fiinte.
Nimeni nu risca nimic, insa egoul nu vrea sa piarda terenul in favoarea lui Dumnezeu. El insusi se considera divin. Oricum riscam sa alergam dupa umbre pe care nu le vom putea prinde niciodata, uitand de comorile pe care Dumnezeu ni le-a dat ca si daruri atunci cand a ingaduit sa intram in existenta prin nasterea noastra.
Inainte sa implinim dorintele egoului, moartea isi va cere partea. Si de abia atunci, poate, vom regreta pierderea de timp si de energie in a avea si a deveni. Viata este prea scurta; este pacat sa o distrugem prin tot soiul de jocuri atat de stupide precum cele ale egoului. Si totusi foarte multi oameni o fac. Iar cei ce se considera „mari”, fie in domeniul politic sau religios sau in afaceri, nu ajung decat sa constate ca au de unde sa cada. Si cad! De fiecare data. Iar caderea e groaznica. Uneori asta nu se vede, pentru ca istoria si societatea ascund gravitatea acestor caderi. Insa adevaratul dezastru il traieste cel in cauza. Si acest dezastru se traieste, de cele mai multe ori, personal.
Intregul proces este legat exclusiv de capacitatea de a-L accepta pe Dumnezeu ca parte integranta si inteligenta in viata noastra.
Dreamer
Alte Subiecte
(2 votes, average: 5.00 out of 5)
Loading ...
Ultimele comentarii :